DRUMUL SPRE SPANIA (XIV). VENETIA
Suntem la finalul calatoriei noastre spre Spania, de-a lungul careia v-am condus pe unul din cele mai frumoase trasee turistice, prin Italia, Franta si Spania, vizitand orase ca Verona, Milano, Pisa, Monaco, Nisa, Cannes, Barcelona, Madrid sau Toledo. Incepe ultima zi, inainte de a ne indrepta spre casa, air noaptea ne-am petrecut-o in statiunea Lido di Jesolo, in Hotelul Luna, pe malul marii. Ultima zi a excursiei a fost rezervata pentru orasul din laguna, a carui vizitare, macar o data in viata (daca nu este posibilin luna de miere), este in mintea tuturor: VENETIA.
La ora plecarii din Lido di Jesolo magazinele abia se deschideau, in ciuda noastra care am fi vrut sa facem si cumparaturi "de la ... Venetia". Am ramas doar cu rasaritul soarelui si plimbarea pe plaja curata si, imbarcati in autocar, ne-am inors catre autostrada, intrand apoi in oras dinspre Mestre, pe podul de peste laguna.
Parcarea imensa de langa pod, Tronchetto, poate adaposti o multime de autocare si autoturisme, pe langa cea descoperita existand si una supraetajata, locul in care venetienii isi lasa masinile inainte de a urca in barci. Cred ca Venetia este singurul oras in care nu poti risca sa fi calcat de vreo masina! Cel mult sa cazi in apa si sa te ineci. La intrarea dinspre Tronchetto si in zona garii sunt cateva parcari imense apoi incepe lumea apelor. Noi am luat "autobuzul" local, mijlocul cel mai folosit pentru transportul in comun: vaporetto, un vaporas lung care poate transporta o gramada de oameni, poate in conditii mai bune decat multe din autobuzele de pe plaiurile mioritice, cei drept cu o viteza mai redusa. vaporasele functioneaza ca o adevarata retea de transport in comun, au statii fixe, trasee speciale, program orar, circula regulat, des... La Venetia circula totul pe apa: taxiurile (niste barci mai rapide, luxoase), posta, politia, carabinierii. Gondolele, faimoasele simboluri ale Venetiei sunt tot mai putin folosite. Daca in vremurile de demult stapaneau totul, fiind cu miile, peste tot, acum le vezi mai mult ancorate pe malul lui Canal Grande, asteptand clienti. Parca nici gondolieii nu arata asa cum ii stim toti din fotografii si din filme, acum sunt doar niste comercianti hrapareti, galagiosi, putini dubiosi, se vede ca sunt uniti, si parca nu-ti vine sa ai de-a face cu ei. Poate doar in timpul carnavalului din februarie, cand isi scot la iveala costumatia lor deosebita, isi impodobesc barcile si abordeaza acel zambet si veselia de cantoneta, sa redevina ceea ce erau pe vremuri, gondolierii din Venetia cea romantica. In zilele noastre, un pret de 100 DM pentru jumatate de ora cu gondola te face sa-ti para romantismul, mai ales ca risti sa nu fii plimbat pe cele mai frumoase locuri.
Toate vizitele in Venetia incep, dupa drumul de-a lungul lui Canal Grande cu vaporasul, din Piazza San Marco. Vestita piata plina de porumbeieste inima orasului. Palazzo Ducale (Palatul Dogilor), turnul clopotnita Campanile, Basilica di San Marco, cu Pala d'Oro si tezaurul, Museo Correr, Procuratura Veche si Procuratura Noua, Turnul cu Orologiu, cafenelele si magazinele cu bijuterii, fosta inchisoare cu Puntea Suspinelor, coridorul de piatra suspendat intre fostul tribunal din Palatul Dogilor si temuta temnita, gondolele ancorate, imaginea poetica a insulelor de dincolo de laguna (dintre care nu trebuie sa ratati Murano si Burano), toate sunt acolo sa-ti bucure privirea si sa-ti umple sufletul. Fie vremea buna sau rea, fie piata acoperita de ape (cum se intampla toamna), San Marco te atrage ca un magnet. Venetia nu are sezoane turistice, este vizitata tot timpul.
Nu o sa va postesc mai nimic despre ce este de vazut inVenetia, cu cifre, date si amanunte istorice, nu cred ca ar avea vreun rost: Venetia nu se povesteste, se viziteaza! Indiferent cum vei simti contactul cu orasul (in port, la Tronchetto, troneaza o uriasa nava romaneasca, parca "Aiud", ruginita, abandnata de multi ani; am fost intrebat deseori: se aude ca apa este murdara, este adevarat ca miroase urat? chiar nu mai este nimic frumos in Venetia, ca pe vremuri? este adevarat ca se scufunda orasul?), Venetia iti lasa o amintire special, unica.
In Venetia am preferat sa nu mai umblu cu grupul, m-am plimbat singur, incercand sa descopar cat mai multe. Basilica cu a sa Pala d'Oro, cartea imbracata in aur, cu podeaua de mozaic miscata parca de fortele telurice ale lagunei, are o atmosfera deosebita, in care spiritul sfantului evanghelist Marcu este viu, ca si simbolul leului sau, a carui imagine te atrage de peste tot. Palatul Dogilor a fost pentru mine foarte scump, recunosc fara rusine, il voi vizita alta data, ca si turnul Campanile, desi privelistea panoramica din varful clopotnitei ar fi meritat toti banii (fiind proprietatea municipalitatii orasului, nici macar jurnalistii nu intra pe gratis in muzeele care aduc cei mai multi bani la buget). Multi dintre turistii romani s-au pierdut printre stradutele intesate cu magazine de bijuterii, sa viseze. Eu am ramas mai mult in piata. Cel mai mult m-am bucurat de porumbeii ce zboara liber printre oameni, cersind graunte. Se putea sa nu fotografiez cativa porumbei in timp ce imi mancau din palma? De fapt, cele mai multe fotografii din aceasta excursie le-am facu la Venetia, ajutat fiind si de "darul facut de oras": in toaleta unui restaurant McDonalds (va mai amintiti, un "important" obiectiv turistic in fiecare oras?), in drum spre Ponte Rialto, am gasit uitat de ceva vreme un aparat de fotografiat... Nu era pacat sa-l las acolo, din moment ce nu-l revendica nimeni? Ponte Rialto, podul cu magazine, specific Venetiei, m-a condus apoi spre cealalta parte a orasului, printre alte canalete, pe langa piata alimentara a orasului, apoi piata de peste, spre Basilica dei Frari, din Campo dei Frari, San Polo, iar apoi spre Galleria dell'Accademia, muzeul Accademiei di Belle Arti, pe care l-am vizitat pe indelete (la origine institutie religioasa, formata din Chesa dei Carità, biserica de sec. XII, Scuola Grande di Santa Maria della Carità, cea mai veche scoala venetiana, din sec. XIII, si manastirea Convento dei Canonici Lateranensi, din sec. XII). Colectiile ofera oportunitatea admirarii operelor tuturor marilor maestii venetieni: Veronese, Paolo Venetiano, Giovanni Bellini, Giorgione, Tiziano, Tintoretto, Tiepolo, Piazzeta, Carpaccio... Brosura pe care am luat-o la plecare mi-a dezvaluit un lucru interesant: intr-o vreme, intrarea era gratuita pentru persoanele sub 18 ani sau peste 60, din Uniunea Europeana, Ungaria si Romanai! Trebuie sa va mai spun apoi ca in Venetia isi are sediul si o importanta institutie de cultura romaneasca, despre care am auzit ca este foarte activa.
Cum va spuneam, Venetia este un oras pe care trebuie sa-l descoperiti singuri. Sper ca cele relatate v-au marit dorinta de plecare in calatorii, mai ales ca acum este mai usor ca pe vremea cand eu descopeream misterul lagunei, la mijloc de aprilie 1999. Drumul spre casa nu a fost de poveste. Drumul spre Spania s-a terminat. Niciodata un drum de intoarcere (cu exceptia celui care te aduce de la oaste sau din instrainari udate cu lacrimi) parca nu merita povestit. Conteaza intotdeauna ceea ce a fost frumos sau urat la drum drum lung. Asa cum de acum este important cum ne continuam calatoriile in mod demn prin Europa. Si prin lumea larga. Dar despre asta, mai vorbim.
[update: legat de McDonald's si povestea cu toalete, revin! Pentru a nu se intelege ca promovez genul asta de restaurante... eu fiind adeptul slow food! Eu promovez de fapt... toaletele gratuite!]
Articol aparut in saptamanalul regional Focus Vest, Timisoara, in perioada 2001-2002 [revin cu detalii si cu articolul scanat, atasat! Poate si ceva fotografii...]
Suntem la finalul calatoriei noastre spre Spania, de-a lungul careia v-am condus pe unul din cele mai frumoase trasee turistice, prin Italia, Franta si Spania, vizitand orase ca Verona, Milano, Pisa, Monaco, Nisa, Cannes, Barcelona, Madrid sau Toledo. Incepe ultima zi, inainte de a ne indrepta spre casa, air noaptea ne-am petrecut-o in statiunea Lido di Jesolo, in Hotelul Luna, pe malul marii. Ultima zi a excursiei a fost rezervata pentru orasul din laguna, a carui vizitare, macar o data in viata (daca nu este posibilin luna de miere), este in mintea tuturor: VENETIA.
La ora plecarii din Lido di Jesolo magazinele abia se deschideau, in ciuda noastra care am fi vrut sa facem si cumparaturi "de la ... Venetia". Am ramas doar cu rasaritul soarelui si plimbarea pe plaja curata si, imbarcati in autocar, ne-am inors catre autostrada, intrand apoi in oras dinspre Mestre, pe podul de peste laguna.
Parcarea imensa de langa pod, Tronchetto, poate adaposti o multime de autocare si autoturisme, pe langa cea descoperita existand si una supraetajata, locul in care venetienii isi lasa masinile inainte de a urca in barci. Cred ca Venetia este singurul oras in care nu poti risca sa fi calcat de vreo masina! Cel mult sa cazi in apa si sa te ineci. La intrarea dinspre Tronchetto si in zona garii sunt cateva parcari imense apoi incepe lumea apelor. Noi am luat "autobuzul" local, mijlocul cel mai folosit pentru transportul in comun: vaporetto, un vaporas lung care poate transporta o gramada de oameni, poate in conditii mai bune decat multe din autobuzele de pe plaiurile mioritice, cei drept cu o viteza mai redusa. vaporasele functioneaza ca o adevarata retea de transport in comun, au statii fixe, trasee speciale, program orar, circula regulat, des... La Venetia circula totul pe apa: taxiurile (niste barci mai rapide, luxoase), posta, politia, carabinierii. Gondolele, faimoasele simboluri ale Venetiei sunt tot mai putin folosite. Daca in vremurile de demult stapaneau totul, fiind cu miile, peste tot, acum le vezi mai mult ancorate pe malul lui Canal Grande, asteptand clienti. Parca nici gondolieii nu arata asa cum ii stim toti din fotografii si din filme, acum sunt doar niste comercianti hrapareti, galagiosi, putini dubiosi, se vede ca sunt uniti, si parca nu-ti vine sa ai de-a face cu ei. Poate doar in timpul carnavalului din februarie, cand isi scot la iveala costumatia lor deosebita, isi impodobesc barcile si abordeaza acel zambet si veselia de cantoneta, sa redevina ceea ce erau pe vremuri, gondolierii din Venetia cea romantica. In zilele noastre, un pret de 100 DM pentru jumatate de ora cu gondola te face sa-ti para romantismul, mai ales ca risti sa nu fii plimbat pe cele mai frumoase locuri.
Toate vizitele in Venetia incep, dupa drumul de-a lungul lui Canal Grande cu vaporasul, din Piazza San Marco. Vestita piata plina de porumbeieste inima orasului. Palazzo Ducale (Palatul Dogilor), turnul clopotnita Campanile, Basilica di San Marco, cu Pala d'Oro si tezaurul, Museo Correr, Procuratura Veche si Procuratura Noua, Turnul cu Orologiu, cafenelele si magazinele cu bijuterii, fosta inchisoare cu Puntea Suspinelor, coridorul de piatra suspendat intre fostul tribunal din Palatul Dogilor si temuta temnita, gondolele ancorate, imaginea poetica a insulelor de dincolo de laguna (dintre care nu trebuie sa ratati Murano si Burano), toate sunt acolo sa-ti bucure privirea si sa-ti umple sufletul. Fie vremea buna sau rea, fie piata acoperita de ape (cum se intampla toamna), San Marco te atrage ca un magnet. Venetia nu are sezoane turistice, este vizitata tot timpul.
Nu o sa va postesc mai nimic despre ce este de vazut inVenetia, cu cifre, date si amanunte istorice, nu cred ca ar avea vreun rost: Venetia nu se povesteste, se viziteaza! Indiferent cum vei simti contactul cu orasul (in port, la Tronchetto, troneaza o uriasa nava romaneasca, parca "Aiud", ruginita, abandnata de multi ani; am fost intrebat deseori: se aude ca apa este murdara, este adevarat ca miroase urat? chiar nu mai este nimic frumos in Venetia, ca pe vremuri? este adevarat ca se scufunda orasul?), Venetia iti lasa o amintire special, unica.
In Venetia am preferat sa nu mai umblu cu grupul, m-am plimbat singur, incercand sa descopar cat mai multe. Basilica cu a sa Pala d'Oro, cartea imbracata in aur, cu podeaua de mozaic miscata parca de fortele telurice ale lagunei, are o atmosfera deosebita, in care spiritul sfantului evanghelist Marcu este viu, ca si simbolul leului sau, a carui imagine te atrage de peste tot. Palatul Dogilor a fost pentru mine foarte scump, recunosc fara rusine, il voi vizita alta data, ca si turnul Campanile, desi privelistea panoramica din varful clopotnitei ar fi meritat toti banii (fiind proprietatea municipalitatii orasului, nici macar jurnalistii nu intra pe gratis in muzeele care aduc cei mai multi bani la buget). Multi dintre turistii romani s-au pierdut printre stradutele intesate cu magazine de bijuterii, sa viseze. Eu am ramas mai mult in piata. Cel mai mult m-am bucurat de porumbeii ce zboara liber printre oameni, cersind graunte. Se putea sa nu fotografiez cativa porumbei in timp ce imi mancau din palma? De fapt, cele mai multe fotografii din aceasta excursie le-am facu la Venetia, ajutat fiind si de "darul facut de oras": in toaleta unui restaurant McDonalds (va mai amintiti, un "important" obiectiv turistic in fiecare oras?), in drum spre Ponte Rialto, am gasit uitat de ceva vreme un aparat de fotografiat... Nu era pacat sa-l las acolo, din moment ce nu-l revendica nimeni? Ponte Rialto, podul cu magazine, specific Venetiei, m-a condus apoi spre cealalta parte a orasului, printre alte canalete, pe langa piata alimentara a orasului, apoi piata de peste, spre Basilica dei Frari, din Campo dei Frari, San Polo, iar apoi spre Galleria dell'Accademia, muzeul Accademiei di Belle Arti, pe care l-am vizitat pe indelete (la origine institutie religioasa, formata din Chesa dei Carità, biserica de sec. XII, Scuola Grande di Santa Maria della Carità, cea mai veche scoala venetiana, din sec. XIII, si manastirea Convento dei Canonici Lateranensi, din sec. XII). Colectiile ofera oportunitatea admirarii operelor tuturor marilor maestii venetieni: Veronese, Paolo Venetiano, Giovanni Bellini, Giorgione, Tiziano, Tintoretto, Tiepolo, Piazzeta, Carpaccio... Brosura pe care am luat-o la plecare mi-a dezvaluit un lucru interesant: intr-o vreme, intrarea era gratuita pentru persoanele sub 18 ani sau peste 60, din Uniunea Europeana, Ungaria si Romanai! Trebuie sa va mai spun apoi ca in Venetia isi are sediul si o importanta institutie de cultura romaneasca, despre care am auzit ca este foarte activa.
Cum va spuneam, Venetia este un oras pe care trebuie sa-l descoperiti singuri. Sper ca cele relatate v-au marit dorinta de plecare in calatorii, mai ales ca acum este mai usor ca pe vremea cand eu descopeream misterul lagunei, la mijloc de aprilie 1999. Drumul spre casa nu a fost de poveste. Drumul spre Spania s-a terminat. Niciodata un drum de intoarcere (cu exceptia celui care te aduce de la oaste sau din instrainari udate cu lacrimi) parca nu merita povestit. Conteaza intotdeauna ceea ce a fost frumos sau urat la drum drum lung. Asa cum de acum este important cum ne continuam calatoriile in mod demn prin Europa. Si prin lumea larga. Dar despre asta, mai vorbim.
[update: legat de McDonald's si povestea cu toalete, revin! Pentru a nu se intelege ca promovez genul asta de restaurante... eu fiind adeptul slow food! Eu promovez de fapt... toaletele gratuite!]
Articol aparut in saptamanalul regional Focus Vest, Timisoara, in perioada 2001-2002 [revin cu detalii si cu articolul scanat, atasat! Poate si ceva fotografii...]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu