duminică, 2 martie 2008

Un altfel de ghid turistic al Europei

Nota: acest articol [alta varianta] a aparut initial in saptamanalul regional Focus Vest in perioada 2001-2002 cu titlul "Soare si sange la Barcelona", fiind preluat mai apoi, prin 2003, in jurnalul IPA-International Police Association/Sectia Romana din toamna anului 2003, pag.18-19. Repet acum acest articol (urmand a-l posta si pe cel original, la momentul sau) avand in vedere ca... suntem in luna martie! Afland lumea ca imi place sa ma plimb [de fapt, eu le spun calatorii], ajungand pana acum la 35 de state pe vreo 4 continente, sunt intrebat: "si care oras ti-a placut cel mai mult?" Pai, scriu aici ca sa se stie: BARCELONA si PARIS. Nu neaparat in aceasta ordine :)

----------------------------------------------------------------

SOARE ŞI POLIŢIŞTI LA BARCELONA
Sau cum mi-am făcut prieteni printre politisti

Am fost de mai multe ori la Barcelona. Vizita care a însemnat cel mai mult pentru mine pâna acum a avut loc în martie 2002, când am stat acolo pentru o saptamâna. Am ajuns la Barcelona pentru a ma bucura de soarele de la malul Mediteranei, nestiind ce ma aşteapta si pentru a-mi demonstra ca ma pot tine de promisiuni (cu ocazia primei vizite îmi promisesem ca revin, fara însa a arunca vreun ban în vreo fântâna cu miracole, asa cum se obisnuieste). Veneam din Lille, a patra metropolă franceza ca importanta, situata undeva în nordul tarii, la granita cu Belgia, unde eram student la bursă. Timp de o saptamâna am locuit la Barcelona într-o pensiune la receptia careia am întâlnit un român, încercând să fiu în acelasi timp turist, politist şi reporter. Plecând din Lille, unde ploua continuu, ma gândeam cu placere la Rambla, bulevardul cu flori, pasari si spectacole în aer liber, bulevardul vesnic agitat unde poti întâlni reprezentanti ai tuturor natiilor pamântului, la plaja din Barceloneta sau la complexul de agrement Port Vell si multele iahturi ancorate în port… Totul scaldat în mult soare (când am ajuns în Barcelona duminica dimineata la ora 9 erau peste 15°C !!!).

Duminica 10 martie 2002, ora prânzului. Barcelona mă aştepta s-o cuceresc. Centrul oraşului. Plaza Catalunya este blocata de puternice manifestaţii ale ecologiştilor, ce militează contra unor măsuri administrative ale Guvernului Catalunyei. Oamenii sunt veseli, zâmbesc, îşi strigă cu tărie şi cu convingere sloganurile. Este gălăgie, dar ordine. Este un soare strălucitor, o zi deosebită pentru turişti. Cu aparatul de fotografiat de gât şi geanta plină de filme, am plecat la plimbare pe Rambla. La un moment dat, rumoarea străzii mă face să fiu atent la un grup de turişti ce comentau cu viu interes o scenă ce se petrecea peste drum: doi indivizi, în civil, percheziţionau alţi doi, lipiţi cu spatele la perete şi cu mâinile ridicate. Mi-am dat seama că este vorba de o acţiune a poliţiei: unul dintre poliţiştii în civil vorbea la o staţie scoasă de sub haină. Am pus teleobiectivul la ochi, încercând să surprind pe peliculă acţiunea. Maşinile şi turiştii ce se înghesuiau în faţa mea nu mi-au permis să fotografiez din prima. Când am găsit unghiul optim de imortalizare a subiecţilor, observ că unul dintre poliţişti dispăruse din cadru. Dau să-l caut şi-l văd că vine traversând spre mine, spunându-mi ceva... Scot repede legitimaţia minune: „A, IPA? Hai cu mine!”. Îmi spune că se numeşte Lima. Plec cu el. Între timp colegul lui terminase de scris câteva hârtii, banii confiscaţi în pune în buzunar şi îi lasă pe cei doi liberi. Sunt prezentat: un compagnero din România. Celălalt poliţist, un capitano, e de asemenea membru IPA, a ţinut să-mi arate legitimaţia personală. Fără să le-o fi cerut, mă invită să merg cu ei să-mi arate sediul. Fac parte din poliţia municipală a Barcelonei, sunt poliţişti civili, angajaţi în cadrul Guardiei Urbana, şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei I, responsabilă cu centrul oraşului. Îi întreb despre acţiunea la care am fost martor. Cei doi percheziţionaţi făceau parte dintr-o bandă de şarlatani cu binecunoscuta „alba-neagra”. Nu, nu erau români, erau croaţi! În Barcelona activează două puternice bande, foarte bine organizate, care sunt greu de prins în acţiune. Le-au luat banii, le-au luat datele, le-au aruncat la gunoi „baza materială”, căpăcelele, zarurile; urmează să vină singuri la secţie să plătească amenda. În zilele care au urmat am reuşit să le cunosc modul de acţiune: au în bandă chiar şi femei, care atrag „clienţii” prin modul în care se manifestă. Dacă o „turistă” simpatică aruncă încrezătoare cu banii pe postavul unde se învârt „câştigurile”, de ce nu ar arunca şi ei? Poliţistul Lima mi-a prezentat interiorul secţiei de poliţie, parcul auto, dispeceratul, arestul (mi-a spus că ei au voie să reţină învinuiţii până la trei zile, pentru a avea timp să probeze infracţiunea şi să obţină datele de identificare), iar apoi mi-a făcut cadou propria caschetă de poliţist. Eu m-am revanşat cu o emblemă a poliţiei de frontieră române.

Luni 11 martie, zi pentru turism. Marţi este ziua vizitei la IPA. Am vizitat biroul secretariatului IPA Catalunya, în Plaza Urquinaona, de unde mi-am cumpărat un suport cu insignă pentru legitimaţie, continuându-mi apoi vizita la sediul central al Guardia Urbana, unde este şi muzeul IPA, aflat la nr.5 pe strada numită... la Guardia Urbana! Aici m-a întâmpinat domnul Josep de Blas Torrella, secretarul general al IPA Catalunya, alături de colegul său Tino Suarez. Poliţia municipală barceloneză este, alături de Scotland Yard, cea mai veche poliţie organizată din Europa, fiind înfiinţată pe la mijlocul secolului XIX. Este în subordinea primăriei oraşului, iar ca element tradiţional poliţiştii poartă vechiul model de revolver cu butoiaş.




Ştiaţi că în Barcelona se întretaie autoritatea a nu mai puţin de patru forţe poliţieneşti? Într-o piaţă centrală, de exemplu, poţi vedea uniformele bleumarin închis ale Guardia Urbana, păzind sediul primăriei, vis-a-vis sunt uniformele bleu cu roşu ale Mossos d’Esquadra, poliţia guvernamentală (Catalunya este o regiune autonomă din nord-estul Spaniei, cu limbă oficială separată; actele oficiale care vin de la Madrid în spaniolă se distribuie şi traduse în catalană), cu competenţe reduse, care păzeşte sediul guvernului. Pe laturile pieţei pot fi văzute uneori maşinile şi uniformele Policia Nacional, poliţia regală, cu competenţe generale în toată Spania, care preia cazurile mai deosebite şi care intervine oricând este nevoie. Anul acesta am auzit vorbindu-se că această poliţie naţională urmează să părăsească încet, încet Catalunya, locul ei urmând a fi preluat progresiv de către poliţia Guvernului autonom. Mai pe fugă pot fi văzute prin oraş şi uniformele verzi ale Guardia Civil, grănicerii spanioli. Domnul de Blas Torrella m-a ajutat să intru în legătură cu un echipaj de poliţie, cărora le-am făcut o mulţime de fotografii în timpul serviciului. Iar seara am revenit la secţia de poliţie de pe Rambla, unde un echipaj de poliţie cu o maşină de patrulare, condus de Antonio Ramón Otero, mi-a oferit un „VIP tour”, arătându-mi oraşul, cu bune şi rele. Adică atât zona centrală, turistică – obiective turistice cu regim de exclusivitate, cum ar fi birourile şi sălile de recepţie ale primarului Barcelonei aflate în interiorul vestitei primării, unde nici chiar însoţitorii mei nu avuseseră acces până atunci prea des, deşi ei păzesc poarta – portul şi zona rezidenţială, cât şi aşa numita „fâşie Gaza”, zona rău famată, unde prostituatele, travestiţii, imigranţii îşi duc viaţa de zi cu zi într-o coexistenţă armonioasă. Paralel cu vestitul bulevard Rambla, în partea dreaptă cum te uiţi dinspre Port Vell, este zona istorică, ce păstrează catedrala şi palatul regilor Aragonului unde s-a prezentat Columb la întoarcerea din America, alături de Museo Pisasso, iar în partea stângă este cartierul cu baruri şi magazine la preţ redus, unde imigranţii trăiesc fără prea multe probleme din partea autorităţilor. Poliţiştii mi-au spus-o: până la Summit-ul European din 2002, autorităţile nu prea expulzau imigranţii, decât în cazul în care săvârşeau infracţiuni grave. Prostituţia este ilegală, dar acceptată tacit, prostituţia masculină devansând obişnuitele „fetiţe”. Ce mi s-a părut interesant: o mulţime de poliţişti, chiar în vârstă, ştiu engleză; mi-au mărturisit că au cerut personal să facă cursuri de limbi străine! Poliţiştii se bucură că oraşul este încă liniştit, pe străzi este ordine, deşi grupuri de hooligans îmbrăcaţi în roşu cuceresc încet, încet oraşul, cu halbele de bere în mâini.

În următoarea zi, miercuri 13 martie, este meciul de fotbal Barcelona – Liverpool, iar galeria engleză îmbrăcată în tricourile echipei favorite este pregătită de ostilităţi. La ora prânzului, tot centrul oraşului aparţine englezilor, vestiţi pentru violenţa lor (mai trebuie spun altceva decât că sunt numiţi pur şi simplu huligani?). Patrulele de poliţie încep să devină numeroase, apar dubele forţelor speciale care iau poziţii. Pe la ora 16 văd primele incidente între microbişti pe Rambla, poliţia intervine în forţă, arestări, sânge... Tot bulevardul vuieşte, englezii beţi îşi cântă imnurile în cor. Seara după meci nu sunt incidente deosebite, rezultatul nul neoferind ocazia pentru sărbătorirea înfrângerii sau victoriei... Tot în aceiaşi zi sunt în priză şi organizatorii Consiliului European de la Barcelona (sesiunea de primăvară). Poliţia ia primele măsuri masive de restricţionare a traficului, acces, pază a unor obiective.

14.03.2002. Metroul nu mai circulă în Zona Universitaria, unde sunt sălile de conferinţă şi hotelurile ce adăpostesc miniştrii europeni. Facultăţile îşi închid porţile, studenţii capătă o scurta vacanţă de "summit". Tot oraşul este plin de îndemnuri la acţiuni civice, în spirit european, alături de afişele instigând la manifestaţii contra "Europa del Capital". În centru, pe lângă clădirile guvernamentale, au loc manifestaţii puternice ale sindicatelor europene şi ale mişcărilor contra globalizare. Pancarde, afişe, steaguri verzi şi roşii au umplut oraşul, steagul Catalunyei (există un puternic partid republican în regatul spaniol care doreşte independenţa Catalunyei) şi bannere contra forţelor de poliţie sunt peste tot. Pe catedrala lui Gaudi, Sagrada Familia, tronează un imens steag galben-roşu, în culorile Catalunyei. Oficialii europeni îşi fac simţită prezenţa în oraş, poliţiştii încep legitimările în centrul oraşului şi pe Rambla, unde de obicei poţi sta în cap, la propriu, fără să te întrebe careva de sănătate. Turiştii imortalizează, fără voie, peisaje cu statuia lui Columb sau alte edificii istorice cu mulţi poliţişti în prim plan sau pe fundal. Un prieten de la Guardia Urbana îmi spune că sunt peste 8000 de poliţişti în plus în Barcelona, aduşi special pentru aceste evenimente. Centrul oraşului este parca mai luminat, se vede ca Barcelona are musafiri de onoare şi este pentru două zile capitala Europei.

15.03.2002. Poliţiştii poarta căştii, bastoane mai lungi, iar dubele sunt aliniate în şiruri nesfârşite. Sunt dube de intervenţie, cu plasă pe geamuri, iar înăuntru au scuturi şi puşti cu gaze lacrimogene. Manifestanţii se grupează în zonele cu clădiri administrative, guvernamentale. Soarele îmi face în ciuda (este ultima zi a sejurului) şi dogoreşte. Pe pontonul din Rambla del Mar (Port Vell) tinerii fac plajă, şalupele şi vaporaşele ies în larg pentru croazieră, barurile şi terasele discotecilor se pregătesc pentru invazia turiştilor. Pe la ora 14, o mulţime de ziarişti se strâng pe Rambla, în faţa Teatrului Liceu. Aşteaptă ei ceva. În jurul orei 15 acolo izbucnesc ostilităţile. Tineri cu feţe acoperite urcă în goană pe Rambla, fiind fugăriţi de scutieri. Un elicopter al poliţiei survolează zona, urlete, gălăgie, focuri de armă. Ciocniri între poliţiştii din forţele speciale şi gaşca de nebuni (aceştia îmi par diferiţi faţă de manifestanţii ce mărşăluiesc gălăgios dar organizat în alte zone). Turbulenţii aruncă cu diverse sticle, tarabagii de pe Rambla îşi strâng îngroziţi marfa. Se trage cu gaze lacrimogene, văd corpuri de tineri stâlcite în bătaie (de ce se bat între ei, oare? de la ce or fi pornit agitaţia?), sânge, furie. Cordoanele de scutieri restabilesc ordinea, împingând mulţimea. Îmi dau seama că este mai cuminte să redevin doar turist, că şi aşa se apropie momentul plecării. Se aud ambulanţe, o maşină de pompieri intră pe Rambla, elicopterul este încă deasupra. La o strada depărtare, la nici o sută de metri, în Bari Gotic, cartierul istoric, grupurile de turişti străini se preumblă leneş pe străduţele întunecate, urmând liniştiţi umbrela ridicată a ghidului, ca într-o altă lume. Piaţa Catedralei este plină de tineri, copii, toţi zâmbesc, este mult soare. Câteva muzee sunt închise, în Spania se odihnesc aproape toţi între orele 14 şi 16.

Plec din Barcelona după amiaza. Urma să mai revin de câteva ori, doar pentru a revedea noii mei prieteni poliţişti. Şi era soare în Barcelona. Si fetele, mai frumoase decât ştiam de la prima mea vizită...

Niciun comentariu: